Daca pana acum am scris cum sa iti faci blog ,acum vom discuta despre cum sa ajungi sa ai un blog de succes.
Următorul articol este scris din scurta mea experienţă în blogosferă. Nu spun că sunt cel mai tare din parcare, doar dau nişte sfaturi, pe care le poţi utiliza, sau nu.


•Nu poţi ajunge un blogger de succes în 3 luni. Aşteaptă, poate dura câţiva ani.

•Fixează un subiect despre care vei scrie. Poţi posta ştiri, ca zoso, povestiri de viaţă, ca dono, poţi aborda societatea şi omul, ca agkelos. Caută subiecte cât mai originale.

•Un blog, nu neapărat mare, cere timp. Foarte mult timp. Trebuie să te dedici cu totul blogului, dacă vrei să ajungi mare. Trebuie să îl creşti, să ai grijă de el, e ca un copil.

•Scrie zilnic.

•Comportă-te ca un blogger de succes. Tema, modul în care scrii, comentariile pe alte bloguri, mentalitatea arată că tu eşti un om antrenat şi eşti capabil. Bloggerii de succes au talent, au idei, au opinii. Sunt de neclintit.

•Părerile contra vin repede. Fii sociabil şi argumentează-ţi solid opinia!

•Bloggerii de succes se agită, comentează, interacţionează, cară laptopul după ei.

•Trebuie să şti că traficul se face cu răbdare şi perseverenţă.

•Încearcă să pui titluri sugestive, care să stârnească curiozitatea.

•Ai nevoie de conţinut mult şi de calitate. Îl dobândeşti în timp.

•Tema trebuie să fie plăcută ochiului, nici prea colorată, nici prea simplă. O temă originală, creată de tine, nu e un atu, e o necesitate.

•Nu încărca pagina degeaba. Conţinutul trebuie să fie în prim-plan.

•Ai grijă să ţii butonul de RSS feed într-un loc cât mai uşor de văzut. Dacă unui cititor îi place cum scrii şi vrea să fie la curent, trebuie să aibă şi posibilitatea aceasta, într-o manieră rapidă.

•Fii atent la poziţionarea butonului Search. Trebuie să sară în ochi.

•Foloseşte Wordpress, are funcţia pingpack (anunţi alt blogger că ai link spre el) şi multe alte facilităţi. După mine, e cea mai folosită şi stabilă platformă de blogging.

•Fii sociabil cu toţi comentatorii. Trebuie să fii deschis la orice fel de idei şi controverse, trebuie să fii prieten cu cititorul.

•Dacă scrii articole lungi, împarte textul în paragrafe. E mult mai uşor de citit, dar şi de scris. Teoretic, împarţi ideile textului şi e mai uşor de înţeles.

•O poză, ici colo, nu strică. Imaginile vizuale dau viaţă conţinutului.

•Foloseşte Twitter şi alte reţele social-networking.

•Fă link exchange şi înscrie blogul în directoare de calitate.

•Comentează pe alte bloguri. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Dar nu oricum, trebuie să arăţi că ai un cuvânt de spus, nu doar de umplutură. Un blogger de succes poate avea cea mai controversată opinie dintre toate celelalte. Trebuie să eclipsezi părerile contra.

•Participă la întâlniri cu bloggeri, e un alt mod de promovare a blogului.

•Cum am mai spus, trebuie conţinut de calitate. Trebuie să fii vârful în domeniul pe care l-ai ales. Numai aşa poţi fi un blogger de succes.

•Când scrii, poţi sta şi 3 zile la un articol, dar satisfacţia va fi pe măsură. Concentrează-te!

•Mereu trebuie să cauţi idei noi. Şi când te aşezi în pat să te culci, şi când dai teză la mate sau eşti cu prietena. Orice moment poate fi fructificat!

•Nu ai nevoie de modele. TU trebuie să fii inovatorul! Blogul tău e o inovaţie.

•Formează-ţi un grup de comentatori fideli şi de calitate. Aceştia îşi vor mări numărul dacă scrii bine! Calitatea se formează din calitate.

•Articolele trebuie scrise cu pasiune, iar ideile trebuie să fie puternice, originale.

•Norocul nu vine deodată, trebuie să ţi-l faci singur. Trebuie să lupţi ca să-l dobândeşti.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog